sigur.info-internet mai sigur pentru copii

vineri, aprilie 22, 2011

Vacata de Paste se prelungeste-o zi

Ministrul Daniel Petru Funeriu decide prelungirea cu o zi a vacanţei de Paşti
21.04.2011


Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Daniel Petru Funeriu, a semnat joi, 21 aprilie 2011, un Ordin de ministru prin care vacanța Paști se prelungește cu o zi. În consecință, marți, 26 aprilie 2011, nu vor fi ținute cursuri în învățământul preuniversitar. Elementele care au condus la fundamentarea deciziei inițiate de Secretariatul de stat pentru învățământ preuniversitar sunt legate de concomitența Sărbătorilor Pascale în lumea creștină și de faptul că, în săptămâna de vacanță care a premers Sfintelor Paști, un număr mare de elevi a fost angrenat în olimpiadele şcolare pe discipline. S-a considerat că, în aceste circumstanțe, o zi suplimentară de odihnă este binevenită. Ordinul de ministru a fost semnat după consultarea organizațiilor sindicale din învățământul preuniversitar. Acestea și-au exprimat susținerea față de inițiativa  Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Recuperarea materiei aferente zilei de marți 26 aprilie se va realiza în mod intensiv, începând cu data de 27 aprilie 2011 și până la finalul semestrului. Directorii de școli vor asigura recuperarea integrală a materiei.

Un comentariu:

CrisC spunea...

Buna ziua,

Am un site dedicat examenului de titularizare. Contine subiecte, programe si alte informatii despre titularizare.
Site-ul meu este http://examentitularizare.blogspot.com, are o medie de peste 400 de utilizatori unici pe zi si as dori un schimb de link cu site-ul dvs.
Va rog sa-mi raspundeti daca ati fi de acord cu aceasta colaborare.

Va multumesc si va doresc o zi buna.