vineri, aprilie 22, 2016

Scoala Altfel 2016

Școala altfel: ,,Să știi mai multe, să fii mai bun!”

Săptămâna de dinaintea vacanței de primăvară a fost una deosebită. Elevii și profesorii au uitat de cărți, de caiete și de cataloage și au ales să facă orele ,,altfel”.


Aceștia au dat frâu liber creativității, jocurilor de cunoaștere și de socializare și au realizat numeroase activități cu caracter nonformal, care au avut drept scop valorificarea talentelor și competențelor elevilor în domenii cât mai diverse.

În acest scop au fost realizate activități cultural artistice, tehnico-științifice, sportive, activități dedicate abilităților de viață. Astfel, elevii și profesorii au avut ocazia să cânte împreună la sesiunile de karaoke, să deseneze, să picteze, să încondeieze ouă pentru sfintele sărbători de Paște, să construiască căsuțe pentru păsări în cadrul atelierelor de pictură și educație tehnologică, să participe la activități de ecologizare, să organizeze competiții sportive, să readucă în prim-plan personajele din poveștile preferate.
Una dintre activitățile ,,gustate” de participanți a fost cea dedicată unui stil de viață sănătos, unde elevii au putut realiza salate de fructe sau de legume, au învățat cum să pregătească torturi sau prăjituri sau cum să facă diferite aperitive.

Nu au lipsit nici activitățile realizate în parteneriat cu poliția locală unde elevii au aflat că violența este dovada slăbiciunii noastre sau că, pentru a fi un bun participant la trafic, este necesar să respectăm niște reguli de circulație bine stabilite.

Pentru că săptămână ,,Școala altfel” s-a desfășurat în apropierea sărbătorilor de Paște, elevii au avut ocazia să participe la marea taină a Euharistiei, aceștia descoperind pașii pe care preotul îi face pentru pregătirea pâinii și vinului de Paște.

Toate activitățile s-au desfășurat într-o atmosferă caldă, prietenoasă elevii și profesorii propunându-și ca săptămâna ,,Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun! ” să fie una a solidarității și prieteniei.

Consilier educativ, 


Loredana Roman


































A apărut o eroare în acest obiect gadget
A apărut o eroare în acest obiect gadget