vineri, noiembrie 30, 2012

GOOGLE WINNER

Iasmina Maria, Suceava: "Romania mea este o tara verde cu munti si vai, dealuri si campii, colorata de obiceiuri frumoase ce trebuie pastrate, innobilata de artisti si sportivi ce i-au inaltat numele la cer. Romania mea merita iubita!"

De 1 Decembrie asta va fi logo-ul google.ro

Clasament P.I.S.A.


România se clasează pe locul 32 din 40 într-un top mondial pe educaţie în rândul statelor dezvoltate, realizat de firma Pearson. Finlanda şi Coreea de Sud sunt în vârful clasamentului care vizează ţările cu cele mai bune sisteme de educaţie din lume.



România se află la sfârşitul clasamentului sistemelor de învăţământ din 40 de ţări dezvoltate, realizat de firma Pearson, cea mai mare companie educativă din lume care deţine Financial Times şi the Economy Group, printre altele.

Pe primul loc în top se află Finlanda, iar pe ultimul este Indonezia. Înaintea României, care se află pe locul 32, sunt Grecia şi Bulgaria, iar în urma noastră este clasată Chile.

Potrivit ultimelor date publicate pe site-ul pearson.com, Programme for International Student Assessment (PISA) a acordat României un scor de opt la citire, matematică şi ştiinţe în rândul elevilor de 15 ani. Aceste evaluari PISA se fac o dată la trei ani, ultimele date fiind din anul 2009.

Majoritatea naţiunilor din primele cinci locuri ale clasamentului Pearson sunt ţări asiatice, în timp ce Marea Britanie sau Statele Unite, unde se află cele mai prestigioase universităţi din lume, se clasează pe locul 6, respectiv 17.

Care sunt factorii determinanţi ce duc la un sistem educaţional de calitate

Studiul Pearson are ca ţintă ajutarea instituţiilor naționale care gestionează educația prin identificarea factorilor cheie care duc la rezultate excepţionale în învăţământ.

Cercetarea se bazează atât pe date privind nivelul educaţional şi de alfabetizare al ţărilor, cât pe sumele de bani investite de guverne în sistemele de învăţământ, vârstele la care intră copiii merg la școală, salariile profesorilor şi ce instituţii de învăţământ preferă elevii şi studenţii din ţările respective.

Studiul arată că nu numai finanţarea sistemului de învăţământ este importantă, ci şi susţinerea unei culturi educaţionale, lucru demonstrat de poziţia ţărilor asiatice în clasament, unde educaţia are o valoare foarte mare în ochii oamenilor şi unde părinţii au aşteptări foarte mari de la copiii lor.

Chiar dacă în Finlanda şi Coreea de Sud metodele de predare şi învăţare diferă, cele două ţări ocupă primele locuri în clasament datorită faptului că educaţia este văzută de societate ca fiind foarte importantă.

Calitatea profesorilor, esențială

Studiul mai arată că unul dintre cei mai importanţi factori este nivelul de pregătire al profesorilor şi metodele de predare folosite. Ţările care investesc masiv în recrutarea şi pregătirea cadrelor didactice la un nivel profesional cât mai înalt, au automat un sistem educaţional de calitate.

Respectul acordat de societate şi de sistem profesorilor este un factor important care determină calitatea învăţământului. Studiul arată că, în ţările aflate în top, profesorii au un statut înalt în societate, fiindcă există o "cultură" a educaţiei.

De asemenea, studiul Pearson mai arată că nu există o legătură clară între valoarea fondurilor investite într-un sistem educaţional şi rezultate de excepţie.

Pe scurt, o investiţie mare, dar pe termen scurt şi reformele izolate nu aduc rezultate. Educaţia are nevoie de un plan coerent care vizează întregul sistem educațional pe termen lung.

Iată clasamentul Pearson al ţărilor cu cele mai bune sisteme educaţionale:

1) Finlanda
2) Coreea de Sud
3) Hong Kong
4) Japonia
5) Singapore
6) Marea Britanie
7) Olanda
8) Noua Zeelandă
9) Elveţia
10) Canada
11) Irlanda
12) Danemarca
13) Australia
14) Polonia
15) Germania
16) Belgia
17) Statele Unite
18) Ungaria
19) Slovacia
20) Rusia
21) Suedia
22) Republica Cehă
23) Austria
24) Italia
25) Franţa
26) Norvegia
27) Portugalia
28) Spania
29) Israel
30) Bulgaria
31) Grecia
32) România
33) Cile
34) Turcia
35) Argentina
36) Columbia
37) Tailanda
38) Mexico
39) Brazilia
40) Indonezia
Sursa: adevarul.ro
A apărut o eroare în acest obiect gadget
A apărut o eroare în acest obiect gadget