sigur.info-internet mai sigur pentru copii

vineri, noiembrie 08, 2013

ZBOARA ZMEE II

ZBOARA ZMEE
O zi frumoasa de toamna, cu un soare inca prietenos, pe cand inca nu toate frunzele ruginii au parasit plopii inalti din Lunca Muresului. Era ultima vineri cu un pic de vant. Era 25 octombrie.


seitin
o fi foaia da seitin?

Elevii Scolii Gimnaziale «Stefan Bozian» din Seitin, impreuna cu toate cadrele didactice de la ciclul gimnazial, s-au adunat cu mic cu mare pe terenul de fotbal al comunei. Isi pusesera in cap sa se ia la tranta cu vantul (nu folosind cuvantul ci cateva bucati de hartie atent mestesugarite).
Pentru aceasta s-au grupat in cateva echipe (de cate 2-3 temerari) si le-au dat nume sugestive: Stratosplane, Racheta Albastra, Butterfly etc. Ei, si ce-au facut tinerii nostri? Au confectionat cateva zmee (din timp bineinteles). Folosind notiunile acumulate la matematica, fizica si chiar limba romana, au masurat, au taiat, au lipit pana au realizat cateva capodopere. Le-am apreciat atat valoarea artistica cat si valentele tehnice. Multi dintre ei, fiind la prima incercare de acest fel, au ramas sa-si etaleze doar talentele artistice. In schimb, doua echipe din clasa a VIII-a, au dat dovada de ingeniozitate si au reusit incredibilul: au ridicat lucrarile aflate in posesie personala pana in inaltul cerului; si chiar incercau mai mult, dar … s-a terminat sfoara. Toti admiram cerul albastru si dansul celor doua zmee printre urmele avioanelor cu reactie.
seitin
siajul zmeului
Luptandu-se cu vantul, un zmeu a fost rapit si s-a ridicat, si s-a ridicat, pana aproape nu s-a mai zarit. Cu parere de rau l-am parasit urandu-i sa-si gaseasca o Ileana Cosamzeana pe aceste plaiuri. Totusi a fost recuperat a doua zi (probabil posesorii i-au dat adresa de resedinta) din mijlocul satului. Nu daduse de nici o Ileana (erau plecate la oras la ve-un concurs de Miss), doar de doua ciori care vesteau vreme potrivnica jocului cu zmee.
Sigur, la urmatoarea aventura de acest gen, vom avea mai multe zmee pe cer si probabil ca ii vom invata si pe colegii mai mititei taina confectionarii si ridicarii zmeelor.

A consemnat pentru dumneavoastra in numele tuturor cadrelor didactice, organizator prof. Matica Dan.

Niciun comentariu: