Marele Google organizeaza si in Romania un concurs de Doodle adresat elevilor din toate scoliile din tara cu titlul "Doodle 4 Goolge - Romania mea este ...".
Si din scoala noastra avem participanti (vre-o 3). Cat de curand o sa aflati mai multe vesti despre ei si lucrarile lor.
Pana atunci ceva extrase de pe pagina concursului:
Despre concurs
Participanți
Sunt invitați să participe la concursul nostru toți elevii claselor I -VIII, din întreaga țară.
Participanții la acest concurs sunt împărțiți în două grupe de vârstă:
- Copii cu vârsta între 6 și 10 ani (clasele I - IV)
- Copii cu vârsta între 11 și 14 ani (clasele V - VIII)
Desemnarea câștigătorilor
- Într-o primă etapă, echipa Google România va selecta cele mai frumoase 250 de lucrări din cele înscrise în concurs, aproximativ câte 6 desene trimise din fiecare județ al țării.
- Juriul concursului va alege apoi cele mai interesante 30 desene (doodles), câte 15 pentru fiecare grupă de vârstă. Aceste desene vor fi publicate pe site-ul concursului, în perioada 8 - 27 noiembrie 2012.
- Cele mai apreciate 10 desene (câte 5 din fiecare grupă de vârstă) vor fi desemnate finalistele concursului, prin vot public pe site-ul Doodle 4 Google România iar desenul ce va obține cel mai mare punctaj din întregul concurs va deveni marele câștigător. Votul publicului va putea fi exprimat online între 8 noiembrie - 27 noiembrie 2012 pe site-ul www.google.ro/doodle4google
- Marele câștigător al concursului va fi anunțat în cadrul ceremoniei de premiere, la care vor fi invitați toți cei 30 semifinalisti.
- Desenul (doodle) marelui câștigător al concursului va fi publicat pe pagina de start a Google România (www.google.ro), în data de 1 decembrie 2012, pe durata întregii zile.
Cum mă înscriu?
Pentru a vă înscrie în concurs vă invităm să ne trimiteți, prin poștă sau e-mail, desenul (doodle), o scurtă explicație a desenului și formularul de înscriere completat. Așteptăm desenele voastre pe adresa str. Dragoș Vodă nr.42-46, sector 2, București sau online la d4g.romania@gmail.com.Data limită pentru înscriere și trimiterea desenelor este 15 octombrie 2012.
Premiile concursului
- Marele câștigător al concursului va primi un premiu în bani, în valoare de 15.000 RON.
- Școlile la care învață primii 5 candidați cu cel mai mare punctaj din concurs (în urma votului public) vor primi câte un grant IT în valoare de 20.000 RON
- Primii 10 finaliști ai concursului vor fi anunțați pe site-ul concursului și vor primi fiecare câte o tabletă Android și un set de premii Doodle 4 Google.
- Doodle-ul câștigător va fi afișat timp de o zi pe pagina principală Google România - www.google.ro, pentru a fi vizualizat de milioane de utilizatori.